..oo0O - bloguerratura- O0oo..

over your shoulder

2008-11-10T10:10:00.002+02:00

antimatter - over your shoulder

Cautiously take cover in the woodland
- no mistakes at all.
Some terrain will catch you at your weakest
- careful not to fall.

Stay by the fire,
sip from your water,
lie in position,
the winds blowing colder.
All these conditions will keep you from dying
as long as you're looking
over your shoulder.

Stay aware of echoes in the moonlight
careful not to call.
Don't engage in any kind of dreaming,
conscious through it all.

If in doubt find space beside a river,
careful not to drown.
Stick it out, there's hope on the horizon
- keep from going down.

reset

2008-11-03T15:22:00.002+02:00

MUTE MATH - reset.

aceasta este colona sonora a ultimei mele saptamani.

welcome back of the track.

forever drifting.

2008-07-21T12:35:00.002+03:00

HEAVY RIDERS MOTORCYCLE CLUB

prezintă

„HEAVY RIDERS BIKE FEST”

Ediţia I.

Ultimul mare festival moto - muzical al verii 2008 se întâmplă lângă Ploieşti în perioada 29-31 August 2008.

In adâncul pădurii de la Păuleşti, aflată la 8 km departare de Ploieşti, Heavy Riders Motorcycle Club va aşteaptă să sărbătoriţi în stil motociclistic încheierea verii 2008, propunându-vă un program deosebit: peste 12 trupe (rock & blues), multiple concursuri cu premii, parada moto, proiecţii audio-video, teren de paintbal, circuitul de enduro cross, minicircuit atv, licitaţii cu tricouri autografiate de toate trupele participante şi o multime de alte surprize.

Fondurile strânse din biletele de intrare, licitaţii şi sponsorizări sunt destinate demarării construcţiei unei case, pentru copii defavorizaţi de la Valea Screzii, comuna Poseşti, judeţul Prahova!

Detalii privind harta şi traseele prin care se poate ajunge la locaţie, programul festivalului inclusiv numele trupelor care cântă în cele două seri, precum şi alte noutati - vor fi anunţate din timp atât pe acest blog, cât şi pe pagina clubului Heavy Riders M.C. www.heavyriders.ro

week-end

2007-08-13T12:14:00.000+03:00

o imagine cat 1000 de cuvinte (multam fratelui tibitza).

Felul în care alegem sã privim lucrurile este alegerea noastrã.
Deocamdatã.

my q

2007-08-07T10:06:00.000+03:00

Am revazut zilele acestea 2 filme soft, mushy, romatioase, da' care au avut mereu un loc aparte in filmoteca de profil din tigva mea. E vorba de Amelie, si de You've got mail. De data asta cu Elena in brate, gustul lor dulce a parut mult mai putin diabetic si mult mai placut. Enfin, nu aici, nu la momentele mele de cuplu doream sa ajung . Ci la un anume pasj din fiecare film. In Amelie pentru fiecare personaj descris la un moment dat, e specificat ceva unic ce ii place si ceva care nu ii place....un fel de amprenta / identitate... Iar de la acest lucru pornind vreau sa ajung la urmatoarele: imi plac in mod deosebit pasajele discrete din melodii pe care urechea le descopera numai la o ascultare f. atenta. Nu stiu cum sa zic, nu sunt neaparat sunete imperceptibile, insa sunt asa...pierdute- asta in cazul in care nu esti acolo 100%. En fin, vorba multa , saracia blogului..... in piesa "Victoria" de la Timpuri Noi imediat dupa ce Artanu spune " hingherii dorm si cainii latra-n mahala" basul imita un latrat de caine. Sunt 6 note care fac asta , apoi totul continua pe linia anterioara. Exemplul 2, - sultans of swing - dupa ce sir knopfler spune " hear the time bells ring" - tobosarul face un joc pe fus si pe cinele de o mare frumusete, ceva ce pare o rupere de ritm insa dupa o masura intra inapoi in piesa de parca nimic nu s-a intamplat...iar mie imi sclipesc ochii in cap. genial. Mai sunt si altele, dar n-am sa le dau share pe aici. Pt cine e curios, i made my point: Imi plac chestioarele astea si chiar cred ca placerea asceasta e o parte din ceea ce ma defineste ca persoana. Si de asemenea cred ca e damn interesting sa colectionez astfel de "placeri" in ceilalti. So, tell me, what makes you tick, Charlie?

p.s. doream sa inchei postul aici gandindu-ma pozitiv cum cel putin 1 cititor se va duce la una din piesele despre care vb eu mai sus si cauta pasajul descris... dar... Am mentionat mai sus si un alt film, (You've got mail, versiunea moderna) am zis sa fiu fair si fata de el si sa vb despre un pasaj de acolo si legatura lui cu mine... imi place sa ii spun cuiva ceva oricum altfel decat direct. Sa descopere el (sau ea) ce vreau sa spun. Cam in acelasi mod in care in film Joe Fox ii spune ei 1000 de lucruri intr-un mod indirect insa ea - desi le aude/ vede, si dupa cum reiese din replicile finale... vrea sa le creada,- nu are curajul sa o faca, enfin, imi place acea dulce tortura pentru spectatori, cand cei doi sunt impreuna in acelasi spatiu)...In comediile romantice gasesc asta destul de funny.

Joe Fox: [walking] He could be the Zipper Man.
Kathleen Kelly: Who?
Joe Fox: This guy on Amsterdam who repairs zippers. You'll never have to buy new luggage.
Kathleen Kelly: Stop teasing.
Joe Fox: Timing is everything. He waited until you were primed. Until you knew there was no other man you could ever love.
Kathleen Kelly: Yes.
Joe Fox: Sometimes I wonder...
Kathleen Kelly: What?
[they stop]
Joe Fox: If I hadn't been FoxBooks and you hadn't been the Shop Around the Corner... and you and I had, just you know, met... Yeah. I would have asked for your phone number and I wouldn't have been able to wait 24 hours before calling and asking, "How about coffee, drinks, dinner, a movie, for as long as we both shall live?"
Kathleen Kelly: Joe.
Joe Fox: And you and I would have never been at war. And the only things we would've fought about would be what video to rent on Saturday night.
Kathleen Kelly: Well, who fights about that?
Joe Fox: Well, some people. Not us.
Kathleen Kelly: We would never.
Joe Fox: ...if only.
Kathleen Kelly: I should go.
Joe Fox: Well let me ask you something. How can you forgive this guy for standing you up and not forgive me for this tiny little thing like putting you out of business.
[Kathleen shakes her head no]
Joe Fox: Oh how I wish you would.
Kathleen Kelly: I really have to go.
Joe Fox: Yeah, well, you don't wanna be late.

HDR

2007-08-06T11:36:00.000+03:00

high dynamic range... H.D.R ...traducerea e simpla, dar mie imi cam lipseste energia, dorinta sau motivatia, etc sa va explic pe indelete ce si cum, acum. in principiu daca dati un search pe google images cu HDR ca text- baliza o sa va apara un fel de raspuns. Iar imaginile HDR sunt altfel. Trust me on the sunscreen. Of. bine, de dragul comunicarii cu voi, am sa va las aici si definitia de pe wkipedia, deal with it, ca merita.

"In computer graphics and photography, high dynamic range imaging (HDRI) is a set of techniques that allow a far greater dynamic range of exposures (i.e. a large range of values between light and dark areas) than normal digital imaging techniques. The intention of HDRI is to accurately represent the wide range of intensity levels found in real scenes ranging from direct sunlight to the deepest shadows." (wikipedia)

Bon, bas...ce treaba au toate acestea cu blogueratura teribila abandonata de mine lately? N-au. Sau au. Nici eu nu-s prea sigur. Stiu doar ca azi am scris (in engleza, dunno why) urmatorul detaliu deloc neglijabil pentru sanantatea mea mentala, lately:

"inside my old heart an HDR love is burning..."
.
continuarea cu o alta ocazie...
.....

btw, eu sunt claudiu. Mai simplu scris "c." Dar multi din prieteni ajung sa imi spuna Hendrix. So, i might be Hendrix for some of you. welcome in my weird blog & sushi mix !

p.s. :(deloc intamplator pentru versul respectiv, HDR mai inseamna in medicina si...heart disease risk )

schísmă

2007-07-13T15:07:00.000+03:00

ieri a plouat toată ziua şi
mă aşteptam să se rupă un baraj undeva să
se surpe fundaţiile clădirilor să cadă bucăţi din plafon
din ziduri

ore la rând sub mine a transpirat un pat străin.

ore la rând am trăit cu senzaţia unei mâini îngheţate trasând peste pielea mea
desene ciudate

spre seară mi-am ţinut ochii strâns închişi
strâns
strâns
strâns
închişi
am încercat să prind vocile celorlalţi vorbind despre oameni morţi
înecaţi
despre case luate de apă
despre sfârşitul lumii

nimic.

doar cateva remarci legate de meciul de fotbal +
un scandal politic
încă unul

sub mine transpiraţia furnicătoare a urmat traseul unui desen de
james pollock
pe tavan nişte culori ciudate

nimic altceva

nicio fisură.

viata ca o cursa spre marele , intinsul, "Acum"

2007-07-09T13:40:00.000+03:00

nu sunt vreun mare fan al citatelor, dar am momente cand le caut si le colectionez. nu te speria, daca ai sta de vorba cu mine, ai vedea ca nu le folosesc in conversatii.

Pstul care urmeaza e unul care nu stiu cat sens are pentru oricine altcineva care nu traieste in capul meu acum.
Scrie Andrei Gheorghe undeva:"Cand nu stii ce sa faci, accelereaza!"

Un cantec drag mie, pe care m-a ajutat Elena sa il re_descopar e Sunscreen song. mai multe detalii despre el gasiti aici, eu doar vreau sa am opresc asupra a doua versuri care acum mi se par importante, mai ales daca sunt luate impreuna:"Do one thing every day that scares you.......Don't be reckless with other people's hearts. Don't put up with people who are reckless with yours."

Back to old me...nu e prima oara cand as vrea sa dau fast forward si sa depasesc un moment din viata. Nu e prima oara cand as calca acceleratia sau as trage de ea (la motor)...din pacate asa cum nu exista rewind, sau posibilitatea sa te intorci in timp si sa faci lucrurile altfel, nici fast forward nu exista.

timpul care le vindeca pe toate este de o impasibilitate groaznica.

iar eu, cel neincrezator, inca mai am de invatat cum se traieste prezentul altfel decat la foc mic.

O-Sensei:"Esecul este cheia succesului. Fiecare greseala ne invata ceva"
si de asemenea: "Invata si uita."

„Nu vă fie frică de fericire: nu există.” (Michel Houellebecq)

simplitatea...

2007-07-07T11:09:00.000+03:00

exista in fotografie o regula a simplitatii... se apreciaza compozitiile clare, neincarcate, compozitiile care puncteaza dintr-o tusa o idee/traire sincera si directa. se pune accent pe subiect si se elimina restul. chestiune care, estetic vorbind, da foarte foarte bine...in imagini.

dar...

nu stiu de ce , in alte arte nu regasesc asta la fel de mult sau mai bine spus "nu se mai poarta"...
nici in viata de zi cu zi nu se mai poarta.... e ca si cum ne-am pierdut capacitatea de a lasa un zambet sa fie un zambet, asa cum era in copilarie. si iata-ma tragand cea mai stupida si cliseatica concluzie: am devenit impuri.... complexitatea are, nu-i asa, dezavantajele ei...

citesc mandrie si prejudecata, da, da, the classic one, (recuperez si eu) si e ca o gura de aer dupa houellebecq si alti autori pe care i-am parcurs in ultima vreme. Cititorule, lasa-mi dracului posturile fade sa se descompuna in kilobyites, bytes, bits...si go go go.

go grab a classic book... una, oarecare, pe care nu ai citit-o. e timpul, stii?
******

Elena, pizza pie!

a_păsare

2007-05-29T08:43:00.000+03:00

Vreau să plec spre deşert

spre nisipuri

vreau să aud cum noaptea cade încet în trupul meu

lângă dune

iar dacă tu ai să mă presimţi şi-ai să mă cauţi

am să mă ţin departe

vreau să stau în soare zile întregi

să o iau razna

vreau să-mi simt pielea crăpându-se

carnea arsa înăsprindu-se

vreau să urlu cu ochii larg deschişi într-o furtună de nisip

vreau să nu mai aud nimic

să nu mai ştiu nimic

numai nisip

iar dacă tu ai să mă vezi şi ai să te apropii

am să mă ţin departe

e timpul cel mai bun pentru singuratate.

deja-vu

2007-05-25T23:10:00.000+03:00

Usa se tranteste.Golul din spatele ei incepe sa vibreze, tot aerul tremura odata cu podelele.... de fapt e mai mult o zvacnire necontrolata, o nesiguranta a locului din care cineva tocmai a plecat."Opreste-te" ii zic eu mai mult pentru mine sau poate pentru cineva ratacit inauntrul meu. "Opreste-ma" zice el, de undeva de dincolo de usa. Ma roaga sa il opresc. Sau cel putin asa imi place sa cred. Mai tarziu totul devine repulsiv, tacerea cade greoaie peste lucruri ca o lumina galbui-amaruie.Ma adun incet, apatic, ma strang in brate ca pe-un copil si fara sa imi dau sema de ce nu mi-e frig caut sa ies cu mine in lume dezgolit pana la alb purtand doar carnea-mi greoaie. Pentru cateva momente ma tem ca pe el l-as putea intalni cu usurinta si acolo, dincolo, in lumea de afara. Apartamentul imi pare deodata un pantec matern in care m-am infasurat pana acum comfortabil, dar in care brusc nu mai am loc. Hotarasc sa ies cumva, sa fiu nascut, avortat, scos prin cezariana unor circumstante neasteptate, sa ies de acolo.... Fara sa tip...Afara nu mai este afara. Nu mai imi este teama de ce ma asteapta acolo... de el. sau de ceilalti. Dar ma va cauta cu siguranta si poate chiar o sa ma bantuie atunci cand ma voi astepta mai putin. Pana la urma, si el e doar o alta versiune a mea, o parte din mine. El este trecutul. Trecutul meu. Uneori, eu, sunt el. Ca si tine de altfel.

dimineaţă nesfârşită, omoară-mă încet

2007-04-20T23:50:00.000+02:00

dimineaţa neîncepută mă îngroapă în griul ei sufocant

pe stradă nu-i nimeni să mă dispreţuiască

mi-e rău

mi-e foarte rău

aerul ma zgârie

în trecere pe lânga o vitrină îmi arunc o privire

şi mă urăsc

oraşul îşi aruncă luminile intermitente ale semafoarelor

spre nicăieri

închid ochii dar ii simt plini de nisip

plamânii mă înţeapă braţele mă înţeapă

creierul înţeapă

luciditatea mea falsă

în transluciditatea diminetii

înţeapă

black dawn

2007-03-23T13:58:00.000+02:00

te consumă şi te bântuie

după cateva ore de somn
momentele de confuzie te depun la linia de start
acolo unde creierul pulsează pe un tempo scăzut
descoperă napalmul din cafea

plămânii cresc in piept şi adună din jur plaga amară
a zilelor în care
nu ai tras jaluzele
nu ai deschis fereastra
zilele in care ai fi pledat vinovat
dacă primeai sentinţa cu moartea

ochii plini de nisip evită lumina
nu vor să stie că
întreaga casă se holbează la tine
în semiaşteptare
doar întunericul te ignoră

îţi rulezi tremurând încă o ţigară

îţi laşi trupul să alunece amorţit peste podele
mai ai încă o zi înainte
o zi prin care să rătăcesti spre nicăieri

tu şi câinele tău negru din inimă

pe-un picior de plai, pe-o gura de rai

2007-02-23T09:10:00.000+02:00

Dacă nu se vede atunci poate că nu există. Dacă nu există atunci nu prea se poate vorbi despre asta. Zâmbeşte ca şi cum nimic rău nu s-a întâmplat. Zâmbeşte ca şi cum nimic rău nu s-ar putea întâmpla. Dacă nu există dovezi atunci nimeni nu are cum să afle. Nu, nu scormoni. Nu ridica covorul. Nu e nimic aici. Nimic acolo. Ce e trecut e trecut. E praf . Nu cerceta. Carpe noctem. Nu cerceta. Aparenţele trebuie păstrate. Noi nu am văzut nimic. Nu am auzit nimic. Nu ştim nimic. Dacă totuşi ţi se pare că ar fi ceva stai liniştit. Nu e nimic. Dar dacă ar fi, se poate şterge. Dăm cu buretele. Nu a fost nimic. Nu s-a schimbat nimic. Dacă nu se vede atunci nu există. Zâmbeşte ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. De fapt chiar nu s-a întâmplat nimic.Totul e bine. Totul e minunat. Totul e perfect. Nu există altă realitate decat aceasta. Nicăieri.

Zâmbeşte. De fapt totul e bine. Treci mai departe. Nu lăsa urme.

the sea

2007-02-15T00:07:00.000+02:00

Ascult Air - Pocket symphony , un album (inca) destul de nou, si enervant de bine facut. Am devenit gelos pe strainii care fac lucrurile al naibii de bine. Si mai au si tupeul sa iasa in fata, sa iti intre in casa, in suflet, in miezul noptii.

In your face, in your ears, inside you...

una din zilele acelea, când

2007-02-08T14:14:00.000+02:00

îţi dispare bricheta şi în timp ce o cauţi

îţi dispar ţigările. apoi până să ajungi la tutungerie

îţi dispare portofelul. Te opreşti în mijlocul drumului şi

ridici din sprâncene. Esti gata

să râzi să tragi o înjurătură

dar

după ce deschizi gura

îţi dispare cheful.

Te enervezi îţi pierzi răbdarea şi te întoci acasă

unde îţi regăseşti calmul

pentru o vreme nu faci nimic

nu ai nimic de făcut

cel mult te bucuri ca mai ai încă hârtie şi pixuri şi

te aşezi la masă. Te gândeşti să scrii o scrisoare către

o femeie cu ochii albaştri.

îţi dispar cuvintele.

old text 3

2007-02-08T09:11:00.000+02:00

Exista o impresie destul de clar conturata in marea majoritatea a oamenilor, ca internetul este un loc in care oamenii nu sunt niciodata ei insisi. Ca ne mintim unii pe altii, ca ne ascundem sub masti credibile /incredibile, ca ne shimbam/dedublam, sau ne cenzuram aratand numai anumite parti… Nu am fost niciodata 100% de acord cu acest lucru. Nici 100% impotriva. Doar ca am zis mereu ca oamenii nu se schimba pe internet, ci, cel mult, devin ei insisi.

La adapostul camuflajului in virtual, ne exprimam liberi, suntem mai mult noi insine decat in real. Un om rau in real nu va fi unul bun in virtual. Iar pe internet nu exista legi clare, nici moralitate impusa de regulile nescrise ale societatii, asa ca toti pot deveni aici exact ce isi doresc sa devina, fara sa se simta ingraditi de bariere genul celor descrise anterior

Pe internet oamenii isi creeaza , - de fapt ne creeam - propriile reguli. Eu unul iau de la internet ceea ce vreau. Si dau internetului ceea ce vreau. Acelasi lucru il faci si tu cititorule. Pe internet te indrepti mai mult sau mai putin exact catre ceea ce cauti. Daca navighezi la intamplare, te opresti numai acolo unde regasesti ceva ce vrei sa vezi/stii. Nu stiu cati dintre noi stau pe internet fiindca nu au altceva mai bun de facut. Presupun ca marea majoritate isi urmareste totusi o tinta mai mult sau mai putin declarata. Esti pe site-ul U2 fiindca te intereseaza U2 . Nivelul interesului nu este cel care conteaza.(Iar asta e o alta discutie). Cred ca in general, urmarim lucrurile care prezinta interes la nivel personal, vizitam site-urile legate de pasiunile noastre, comunicam predominant cu oamenii care ne plac. Pe chat, pe irc exista canale care au puterea de a selecta prin nume doar anumite persoane. Sa spunem #poezie. E un canal in care se intalnesc oameni care citesc/scriu poezie . Simplu nu? Nu sunt foarte mari sansele ca un iubitor de manele sa intre pe acest canal.

Anyway , summing things up, internetul este viata secreta pe care nu avem curajul, ocazia, sau posibilitatea sa o traim in real. Iar daca o sa imi spuneti ca pe internet se exagereaza si se minte foarte mult am sa va rog sa fim seriosi. Cati dintre noi nu am descoperit vreodata ca partenerul de viata era un alt om decat cel pe care il credeam, sau ca prietenul pe care jurai ca il cunosti foarte bine a devenit de nerecunoscut. Pana si cunoasterea de sine beneficiaza pe internet. Eu unul reusesc sa ma surprind singur prin anumite reactii, decizii, lucruri spuse sau scrise pe net. Fiindca monitorul nu te priveste nicioadta in ochi. Iar netul este o forma excelenta de comunicare (poate una dintre cele mai reusite) dar nu este in nici un caz una completa. Ca dovada, acest weblog in care nu doar imi pastrez ideile, (chiar daca o fac intr-un mod public) ci incerc sa comunic cu cei care ma citesc. Dar in 99,9% din cazuri este vorba doar de un monolog. Eu stiu asta. Monologul meu este maniera in care inteleg sa ma adresez lumii (iubund , urand, soptind, urland , exprimand lumea asa cum o vad). Nu-ti place ce regasesti aici?Te salut din mers.
Daca tie nu-ti pasa , nu-mi pasa nici mie.

Otherwise, welcome back old silent friend. I missed you.

old text 2

2007-02-06T23:18:00.000+02:00

Zau ca nu inteleg ce e uneori cu mine si unele femei. Parca am o ceatza pe ochi, devin pentru ele un robotzel, o jucarie mecanica aproape de a fi redus la conditia de animalut docil de companie. Da draga, desigur draga, cum sa nu, imediat draga. La naiba, uneori fac si lucruri pe care in mod normal le evit. Bineinteles ca merita, sunt pentru ea. Pe dracu. Cine acorda vreodata atentie robotului de bucatarie?. Buna dimineata dragul meu toaster, cum ai dormit? Cum e curentul astazi? Haide sa iti dau doua felii de paine sexy sa le incalzesti. Ai grija sa nu le arzi! OK? Multumesc!Tzoc Tzoc..
Bleeeeaaah. Ea te observa numai daca iti incetezi actiunile de deservire sau daca le faci asa, fara motivare, si deci incorect.
Si apoi invariabil vine acel moment cand te saturi si deschizi ochii. Si fara sa inveti nimic, te hotarasti sa pleci mai departe, sa o slujesti pe alta. In urma ea bazaie, dar tu nu poti sa o consolezi, esti un robotel jucarie animalut care e programat sa faca altceva cu si pentru altcineva in acel moment. Ding ding! Your toast is ready! Your toast is ready! You’re toast.

gheatza, frate!

2007-02-05T20:22:00.000+02:00

Fraier, daca nu ma inseala subcultura generala vine de la "frei herr". Adica de la un barbat care tocmai a devenit al unei femei (logodnic), si care de fericire/disperare (discutabil) da de baut la toata lumea, se da in spectacol, scrie bloguri, stiu si eu ce nazdravanie mai face.

Si avand invedere ceea ce am facut eu in weekend, pentru femeia pe care o iubesc, cred ca ma incadrez cu usurinta la categoria sus-amintita. Mai concret, m-am suit pe patine si m-am avantat pe un patinoar. Yup. Patine. Nu role. Ice ice baby.. Nu carecumva sa zambesti cititorule, fiindca am sa te ploconesc instantaneu cu calificativul fraier oriunde te-ai fi afland in momentul in care aceste cuvinte iti aluneca prin fata ochilor cu singura si extraordinara exceptie a cazului in care in picioarele tale se gasesc chiar acum o niste patine.

Daca nu ai apucat inca sa iti pui patine in picioare pe anul asta, pe viata asta, atunci afla de la mine si ca iti irosesti iarna incet dar sigur. Apoi la fel de repede afla tot de la mine ca te iert. Fiindca pana weekend-ul trecut nu incercasem nici eu. E atat de adevarat ca aveam suficiente scuze. Valabile toate. La fel de adevarat e ca nu ma vad intors prea curand inapoi pe gheata. [Insert ironic smile here].Patinatul poate fi fain, amuzant, de doi sau de gashca, de sezon, de geaba sau de vito dar tot nu inseamna musai ca e de mine. Sau de tine. Pe de alta parte, iti jur cititorule ca trebuie sa il incerci macar o data in viata. Din simplu motiv ca nu e nimic mai "mit stock" decat sa incerci lucruri noi in viata. Trust me. I should know. Pentru ca ma declar mandrul detinator al unei febre musculare cu caracteristici sorto-tipo-dimensionale corelate atent cu patinatul . Si fiindca de pe doua lame intelegi gravitatia mai bine. Traiasca gravitatia!

p.s. Sti cine mai patineaza bine? Iti dau un mega-indiciu :

sa alunecati bine !

e adevarat ca la el gheatza este de regula in forma cubica, iar patinuarul seamana destul de mult cu o frapiera.

postprocesarea

2007-01-18T10:47:00.000+02:00

vs.

Il cheama Robert Lazar si este ciclist si fotograf amator. Are acelasi aparat foto ca si mine (Canon PowerShot A520), are un blog pe aici si semneaza/foloseste in mediul foto nick-ul leviathan, acelasi pe care eu il folosesc in mediul literar. M-a abordat intr-o dimineata mi-a spus ca a descoperit faptul ca impartim acelasi nick si ca iubeste fotografia. Mi-a spus ca a avut suficienta pasiune sa ii caute pe cei asemeni lui si sa se inconjoare cu ei. Mi-a corectat in fuga cateva fotografii dintre care si o versiune a acesteia, aflata aici, si m-a invitat in lumea aceasta a fotografilor, lume de care nu eram strain insa pe care o consideram ca vorbind chestii mult prea tehnice , mult prea sci-fi, pentru gustul meu. O lume in care "cerul ars" nu e o metafora, in care "DOF" nu e o interjectie si in care monocromul da culoare. O lume in care intre cele doua fotografii puse aici, diferentele nu sunt doar de nuanta...

extinderea domeniului luptei

2006-12-20T11:17:00.000+02:00

Carte despre un barbat la 30 de ani. Un fel de anti-erou, sau de erou semi-patetic. Un barbat la 30 de ani, un barbat fara nume, un barbat cu destui bani si destula inteligenta, dar lipsit de frumusete fizica si de atitudine, un barbat perspicace dar care nu atrage femeile, si apare clar conturat ca fiind iesit din jocul seductiei. Un informatician ca si profesie, un cadru -mediu ca si tipologie, un produs al noii societati ca si incadrare universala, omul aproape institutionalizat care isi realizeaza conditia si aluneca pe panta depresiei. Cel incapabil sa isi schimbe soarta prin lupta directa. Un alienat. Un om singur intr-o mare de oameni singuri. Un perdant intr-o societate in care ierarhiile sunt influentate decisiv de sexualitate.

E complicat sa spui mai multe fara sa spui, efectiv, cartea. Mai repede poti aminti despre stilul autorului : unul pasional, tulburator, inteligent, care nu se fereste de umor sau de patetism. Am regasit placerea de a citi un francez (chiar daca e unul plecat din franta de ceva vreme), pentru umorul fin dar si intepator din unele situatii, pentru cinismul acela specific lor. Iar cartea aceasta e neindoielnic cea mai buna pe care am citit-o in ultima luna. E altfel. E o carte pe care o recomand cu toata inima devoratorilor de literatura si nu numai lor.

Fiindca merita banii. leviathan dixit.

(acest post face parte din leapsa pe carti - un joc la care am fost nominalizat de Irina si la care inca nu am sa nominalizez pe nimeni. Sunt convinstotusi ca lantul nu se va rupe aici)

old text

2006-12-19T18:10:00.000+02:00

Noaptea se încolaceste ca un sarpe peste trupul orasului. Apoi isi intinde umbrele greoaie peste cladiri, alei, masini, peste tomberoanele de gunoi si peste mine. Noaptea îmi flutura bratele ei lungi si reci si ma îmbratiseaza.

Noaptea -aceasta femeie ciudata ma saruta pe gura ca Iuda, se asterne peste trupul meu precum zapada sau mai rau, precum melancolia.

In mijlocul ei stau golit de ganduri, golit de sens, chinuit, contorsionat, încercand parca sa nu atrag în niciun fel atentia, desi, oricum, nimeni nu ma poate vedea. Doar stau cu ochii fixand nicaieriul. Nu regasesc nici o iesire.

Ce ar fi de facut? As putea sa gasesc o lumina undeva si sa citesc ceva. As putea chiar sa adorm undeva în pagina trei din cartea domnisoarei Lenore, pe care am intersectat-o acum cateva ore la metrou. Domnisoara Lenore e de altfel un personaj cu totul agreabil, demn de un scriitor mai rabdator, mai orientat catre detaliu. Da ar fi o idee. Sa adorm undeva langa o lumina gandindu-ma la ea. Sa am un somn agitat, sa ma tot lovesc de pereti, iar visul sa fie ca un coridor fara usi , luminat prost cu podele murdare, cu graffitti si tot tacâmul. Noaptea sa fie altceva decat un drum plictisitor, catre zi. Dar ziua nu se intampla nimic.

Si acum e doar noapte. As putea sa adun de pe jos un spray cu vopsea si sa ma apuc sa desenez fuga unui animal noctambul peste zidurile orasului. Un animal bizar tinând în dinti o hârtie mototlita. Un animal nemainatalnit, cu ochii gri, c-un rânjet strâmbat dinspre frica spre falsitate, care pare ca se bucura prosteste privind de pe ziduri lumea. Tinând în dinti o hârtie mototlita peste care se pot citi anumite cuvinte. Cuvintele acestea. Cuvintele pe care le citesti aici.

re-conditionare

2006-12-13T16:21:00.000+02:00

pâna la urma stimulii la care raspundem difera prea mult
cuvintele care ar putea însemna ceva
au fost reluate
mereu si
mereu

si acum
nu mai functioneaza nimic
în nimeni

dar eu iar îmi permit sa folosesc clisee aici
îmi permit sa ma las folosit de ele
aici

iar
si iar
si iar si
3.

2.

1.

salut,
eu sunt textul care traverseaza acum globul tau ocular
fara consecinte imediate

mind the gap (graffitti)

2006-12-12T12:24:00.000+02:00

Toate franturile de fraza care urmeaza sunt scrise de alte persoane. Majoritatea sunt extrase din cantece si filme. Eu doar le-am maturat aici intr-o gramada aproape intamplatoare. Sau, formulat altfel, (mai afectat, si mai pretios) pot spune ca e o nepretentioasa colectie de stenciluri fara vreun rost imediat. Adica vorbe. Despre lume..." Lume, Lume, soro lume." Da-te aproape sa vezi cea mai zis lumea despre matale:

Lumea e plata(!!!). Lumea e rotunda. Lumea e ovala. Lumea e schimbătoare. Lumea nu e suficienta.Lumea e neagră.Lumea e un curcubeu.Lumea e goală. Lumea e legata cu leocoplast. E o retea. O bucatarie.E ce faci tu din ea.Lumea e a mea. Lumea e a ta. Lumea e in mainile tale. Lumea e un bulgare de zapada. Lumea e teribila.Lumea e un vampir.Lumea e plina de pesti si pipite.Lumea e iadul.Lumea e vie.Lumea e un metrou.

Lumea e un metrou.Un metrou. Cum adica un metrou? No freaking way. The world is not a subway. Ce naiba... Lumea e altceva, in cel mai rau caz lumea e arta in forma bruta, do you hear me? A R T A.

iar arta, ei bine, arta
e probabil
doar
o partida de sex a mintii.

Pai cum altfel?

Say: "whisky"!

2006-12-05T16:41:00.001+02:00

Se spune că toate evenimentele importante pe care le trăieşti in timp rămân mereu cu tine. Devin parte din tine. Parte din cine eşti din tot ce eşti. Pe naiba.

Eu unul nu prea ţin minte chestii. Nu reţin nume, nu reţin date, nu situaţii. Nada. Bine, bine, nici nu îmi propun mereu sa ţin minte toate lucrurile. Dar, de cele mai multe ori, chiar daca as vrea sa reţin ceva, mi se întâmpla ca după o vreme să nu mai ştiu nici ce, nici de ce etc. Ce spuneam?

A, da, spuneam ca într-o încercare simplă de a nu uita ceea ce mi se întâmplă, am ajuns mai nou sa fac poze. Da, poze. "Spune cheeese! Spune: whisky!". Smile bhai! . Tocmai iţi fur sufletul. Cu digicamera. Nu te gândi ca as fi vreun fotograf. Nope, not me. Eu sunt unul dintre aceia care realizează mai mult genul de fotografie mişcată, cu lumină proastă, cu încadrare proastă, dar care pentru unele persoane, cele de faţă included, au o mare relevanţă. Cred ca toţi au pe undeva astfel de poze. Nereuşite dar importante. Fiindcă surprind ceva ce doar ei reuşesc să decodeze, dincolo de erori, de încadrare, de-cine-stie-ce-problema-tehnica-etc atunci când o privesc. Aşadar am o oarecare soluţie. Dar....Nu e viabilă. Here’s why...

Ce putem face atunci când eu uit, tu uiţi, el/ea uita codul?. Ce poţi face atunci când uiţi de ce păstrezi undeva o poza nereuşită sau banala sau... Si am problema aceasta în cazul multor fotografii din portofoliul propriu. Asta ca să nu mai spun şi de problema generală a celor mai multe poze care nu spun niciodată prea multe despre ceea ce se întâmplă cu omul care apăsa declanşatorul aparatului. Omul care face fotografia.

Ce imagine se vede acolo, în spatele camerei? Ce relevanta are imaginea acea în faţa altora? De ce? Pozele nu spun niciodată despre sine dacă nu cumva sunt tocmai acel gen de snapshots care în filme sunt prezentate ca traversând globul ocular al unui erou înainte să moară. Deşi eroul nu moare. Iar regizorilor le e in general teama sa-şi ucidă eroii. Teamă de dramă. Dar asta e o alta discuţie. Aici vorbeam de alternative. De poze făcute prin text. Fiindcă cele luate cu aparatul nu-s suficiente. Snapshotul poate fi supus post-procesării de imagine, procedeu la fel de important ca si captura in sine. Dar aici e domeniul literei şi al literaturii nu al editoarelor photo. Aşadar text in log de imagine, blog în loc de jurnal, litere şi pseudo-literatura în loc de pixeli. Război in loc de somn. Şi puţin din specia umana. Toate acestea fiindcă textul, cuvintele, surprind altfel un moment, un nume, o data. Au o altă ordine internă. Un câine cu picioarele intr-o balta devine mai mult decât un câine care sta cu picioarele intr-o balta. Devine o situaţie. Devine asta.

Intre 5 si 6 decembrie, înainte de Sf. Nicolae, mi-am făcut cadou un blog, un pahar de vin acru si un prim post. Am devenit unul dintre bloggeri. As putea spune ca acum sunt rânjetul animalic de pe faţa lui Claude. Am un nou playground, un nou câmp de lupta si o noua destinaţie pentru turismul mental. Bloguerratura. Locul acesta. My very own wasteland. Sau aşa ceva. Anyways: Welcome! E ceva mâncare în frigider, cred ca am şi altceva decât vin, ia-ţi un pahar. Say: Whisky!.