schísmă

ieri a plouat toată ziua şi
mă aşteptam să se rupă un baraj undeva să
se surpe fundaţiile clădirilor să cadă bucăţi din plafon
din ziduri

ore la rând sub mine a transpirat un pat străin.

ore la rând am trăit cu senzaţia unei mâini îngheţate trasând peste pielea mea
desene ciudate

spre seară mi-am ţinut ochii strâns închişi
strâns
strâns
strâns
închişi
am încercat să prind vocile celorlalţi vorbind despre oameni morţi
înecaţi
despre case luate de apă
despre sfârşitul lumii

nimic.

doar cateva remarci legate de meciul de fotbal +
un scandal politic
încă unul

sub mine transpiraţia furnicătoare a urmat traseul unui desen de
james pollock
pe tavan nişte culori ciudate

nimic altceva

nicio fisură.

viata ca o cursa spre marele , intinsul, "Acum"

nu sunt vreun mare fan al citatelor, dar am momente cand le caut si le colectionez. nu te speria, daca ai sta de vorba cu mine, ai vedea ca nu le folosesc in conversatii.

Pstul care urmeaza e unul care nu stiu cat sens are pentru oricine altcineva care nu traieste in capul meu acum.
Scrie Andrei Gheorghe undeva:"Cand nu stii ce sa faci, accelereaza!"

Un cantec drag mie, pe care m-a ajutat Elena sa il re_descopar e Sunscreen song. mai multe detalii despre el gasiti aici, eu doar vreau sa am opresc asupra a doua versuri care acum mi se par importante, mai ales daca sunt luate impreuna:"Do one thing every day that scares you.......Don't be reckless with other people's hearts. Don't put up with people who are reckless with yours."

Back to old me...nu e prima oara cand as vrea sa dau fast forward si sa depasesc un moment din viata. Nu e prima oara cand as calca acceleratia sau as trage de ea (la motor)...din pacate asa cum nu exista rewind, sau posibilitatea sa te intorci in timp si sa faci lucrurile altfel, nici fast forward nu exista.

timpul care le vindeca pe toate este de o impasibilitate groaznica.

iar eu, cel neincrezator, inca mai am de invatat cum se traieste prezentul altfel decat la foc mic.

O-Sensei:"Esecul este cheia succesului. Fiecare greseala ne invata ceva"
si de asemenea: "Invata si uita."

„Nu vă fie frică de fericire: nu există.” (Michel Houellebecq)

simplitatea...

exista in fotografie o regula a simplitatii... se apreciaza compozitiile clare, neincarcate, compozitiile care puncteaza dintr-o tusa o idee/traire sincera si directa. se pune accent pe subiect si se elimina restul. chestiune care, estetic vorbind, da foarte foarte bine...in imagini.

dar...

nu stiu de ce , in alte arte nu regasesc asta la fel de mult sau mai bine spus "nu se mai poarta"...
nici in viata de zi cu zi nu se mai poarta.... e ca si cum ne-am pierdut capacitatea de a lasa un zambet sa fie un zambet, asa cum era in copilarie. si iata-ma tragand cea mai stupida si cliseatica concluzie: am devenit impuri.... complexitatea are, nu-i asa, dezavantajele ei...

citesc mandrie si prejudecata, da, da, the classic one, (recuperez si eu) si e ca o gura de aer dupa houellebecq si alti autori pe care i-am parcurs in ultima vreme. Cititorule, lasa-mi dracului posturile fade sa se descompuna in kilobyites, bytes, bits...si go go go.

go grab a classic book... una, oarecare, pe care nu ai citit-o. e timpul, stii?
******


Elena, pizza pie!

a_păsare

Vreau să plec spre deşert

spre nisipuri

vreau să aud cum noaptea cade încet în trupul meu

lângă dune

iar dacă tu ai să mă presimţi şi-ai să mă cauţi

am să mă ţin departe

vreau să stau în soare zile întregi

să o iau razna

vreau să-mi simt pielea crăpându-se

carnea arsa înăsprindu-se

vreau să urlu cu ochii larg deschişi într-o furtună de nisip

vreau să nu mai aud nimic

să nu mai ştiu nimic

numai nisip

iar dacă tu ai să mă vezi şi ai să te apropii

am să mă ţin departe

e timpul cel mai bun pentru singuratate.

deja-vu

Usa se tranteste.Golul din spatele ei incepe sa vibreze, tot aerul tremura odata cu podelele.... de fapt e mai mult o zvacnire necontrolata, o nesiguranta a locului din care cineva tocmai a plecat."Opreste-te" ii zic eu mai mult pentru mine sau poate pentru cineva ratacit inauntrul meu. "Opreste-ma" zice el, de undeva de dincolo de usa. Ma roaga sa il opresc. Sau cel putin asa imi place sa cred. Mai tarziu totul devine repulsiv, tacerea cade greoaie peste lucruri ca o lumina galbui-amaruie.Ma adun incet, apatic, ma strang in brate ca pe-un copil si fara sa imi dau sema de ce nu mi-e frig caut sa ies cu mine in lume dezgolit pana la alb purtand doar carnea-mi greoaie. Pentru cateva momente ma tem ca pe el l-as putea intalni cu usurinta si acolo, dincolo, in lumea de afara. Apartamentul imi pare deodata un pantec matern in care m-am infasurat pana acum comfortabil, dar in care brusc nu mai am loc. Hotarasc sa ies cumva, sa fiu nascut, avortat, scos prin cezariana unor circumstante neasteptate, sa ies de acolo.... Fara sa tip...Afara nu mai este afara. Nu mai imi este teama de ce ma asteapta acolo... de el. sau de ceilalti. Dar ma va cauta cu siguranta si poate chiar o sa ma bantuie atunci cand ma voi astepta mai putin. Pana la urma, si el e doar o alta versiune a mea, o parte din mine. El este trecutul. Trecutul meu. Uneori, eu, sunt el. Ca si tine de altfel.