miercuri, 20 decembrie 2006

extinderea domeniului luptei






Carte despre un barbat la 30 de ani. Un fel de anti-erou, sau de erou semi-patetic. Un barbat la 30 de ani, un barbat fara nume, un barbat cu destui bani si destula inteligenta, dar lipsit de frumusete fizica si de atitudine, un barbat perspicace dar care nu atrage femeile, si apare clar conturat ca fiind iesit din jocul seductiei. Un informatician ca si profesie, un cadru -mediu ca si tipologie, un produs al noii societati ca si incadrare universala, omul aproape institutionalizat care isi realizeaza conditia si aluneca pe panta depresiei. Cel incapabil sa isi schimbe soarta prin lupta directa. Un alienat. Un om singur intr-o mare de oameni singuri. Un perdant intr-o societate in care ierarhiile sunt influentate decisiv de sexualitate.

E complicat sa spui mai multe fara sa spui, efectiv, cartea. Mai repede poti aminti despre stilul autorului : unul pasional, tulburator, inteligent, care nu se fereste de umor sau de patetism. Am regasit placerea de a citi un francez (chiar daca e unul plecat din franta de ceva vreme), pentru umorul fin dar si intepator din unele situatii, pentru cinismul acela specific lor. Iar cartea aceasta e neindoielnic cea mai buna pe care am citit-o in ultima luna. E altfel. E o carte pe care o recomand cu toata inima devoratorilor de literatura si nu numai lor.

Fiindca merita banii. leviathan dixit.

(acest post face parte din leapsa pe carti - un joc la care am fost nominalizat de Irina si la care inca nu am sa nominalizez pe nimeni. Sunt convinstotusi ca lantul nu se va rupe aici)

marți, 19 decembrie 2006

old text


Noaptea se încolaceste ca un sarpe peste trupul orasului. Apoi isi intinde umbrele greoaie peste cladiri, alei, masini, peste tomberoanele de gunoi si peste mine. Noaptea îmi flutura bratele ei lungi si reci si ma îmbratiseaza.

Noaptea -aceasta femeie ciudata ma saruta pe gura ca Iuda, se asterne peste trupul meu precum zapada sau mai rau, precum melancolia.

In mijlocul ei stau golit de ganduri, golit de sens, chinuit, contorsionat, încercand parca sa nu atrag în niciun fel atentia, desi, oricum, nimeni nu ma poate vedea. Doar stau cu ochii fixand nicaieriul. Nu regasesc nici o iesire.

Ce ar fi de facut? As putea sa gasesc o lumina undeva si sa citesc ceva. As putea chiar sa adorm undeva în pagina trei din cartea domnisoarei Lenore, pe care am intersectat-o acum cateva ore la metrou. Domnisoara Lenore e de altfel un personaj cu totul agreabil, demn de un scriitor mai rabdator, mai orientat catre detaliu. Da ar fi o idee. Sa adorm undeva langa o lumina gandindu-ma la ea. Sa am un somn agitat, sa ma tot lovesc de pereti, iar visul sa fie ca un coridor fara usi , luminat prost cu podele murdare, cu graffitti si tot tacâmul. Noaptea sa fie altceva decat un drum plictisitor, catre zi. Dar ziua nu se intampla nimic.

Si acum e doar noapte. As putea sa adun de pe jos un spray cu vopsea si sa ma apuc sa desenez fuga unui animal noctambul peste zidurile orasului. Un animal bizar tinând în dinti o hârtie mototlita. Un animal nemainatalnit, cu ochii gri, c-un rânjet strâmbat dinspre frica spre falsitate, care pare ca se bucura prosteste privind de pe ziduri lumea. Tinând în dinti o hârtie mototlita peste care se pot citi anumite cuvinte. Cuvintele acestea. Cuvintele pe care le citesti aici.


miercuri, 13 decembrie 2006

re-conditionare



pâna la urma stimulii la care raspundem difera prea mult
cuvintele care ar putea însemna ceva
au fost reluate
mereu si
mereu

si acum
nu mai functioneaza nimic
în nimeni

dar eu iar îmi permit sa folosesc clisee aici
îmi permit sa ma las folosit de ele
aici

iar
si iar
si iar si
3.

2.

1.

salut,
eu sunt textul care traverseaza acum globul tau ocular

fara consecinte imediate


marți, 12 decembrie 2006

mind the gap (graffitti)


Toate franturile de fraza care urmeaza sunt scrise de alte persoane. Majoritatea sunt extrase din cantece si filme. Eu doar le-am maturat aici intr-o gramada aproape intamplatoare. Sau, formulat altfel, (mai afectat, si mai pretios) pot spune ca e o nepretentioasa colectie de stenciluri fara vreun rost imediat. Adica vorbe. Despre lume..." Lume, Lume, soro lume." Da-te aproape sa vezi cea mai zis lumea despre matale:

Lumea e plata(!!!). Lumea e rotunda. Lumea e ovala. Lumea e schimbătoare. Lumea nu e suficienta.Lumea e neagră.Lumea e un curcubeu.Lumea e goală. Lumea e legata cu leocoplast. E o retea. O bucatarie.E ce faci tu din ea.Lumea e a mea. Lumea e a ta. Lumea e in mainile tale. Lumea e un bulgare de zapada. Lumea e teribila.Lumea e un vampir.Lumea e plina de pesti si pipite.Lumea e iadul.Lumea e vie.Lumea e un metrou.

Lumea e un metrou.Un metrou. Cum adica un metrou? No freaking way. The world is not a subway. Ce naiba... Lumea e altceva, in cel mai rau caz lumea e arta in forma bruta, do you hear me? A R T A.

iar arta, ei bine, arta
e probabil
doar
o partida de sex a mintii.


Pai cum altfel?


marți, 5 decembrie 2006

Say: "whisky"!


Se spune că toate evenimentele importante pe care le trăieşti in timp rămân mereu cu tine. Devin parte din tine. Parte din cine eşti din tot ce eşti. Pe naiba.

Eu unul nu prea ţin minte chestii. Nu reţin nume, nu reţin date, nu situaţii. Nada. Bine, bine, nici nu îmi propun mereu sa ţin minte toate lucrurile. Dar, de cele mai multe ori, chiar daca as vrea sa reţin ceva, mi se întâmpla ca după o vreme să nu mai ştiu nici ce, nici de ce etc. Ce spuneam?

A, da, spuneam ca într-o încercare simplă de a nu uita ceea ce mi se întâmplă, am ajuns mai nou sa fac poze. Da, poze. "Spune cheeese! Spune: whisky!". Smile bhai! . Tocmai iţi fur sufletul. Cu digicamera. Nu te gândi ca as fi vreun fotograf. Nope, not me. Eu sunt unul dintre aceia care realizează mai mult genul de fotografie mişcată, cu lumină proastă, cu încadrare proastă, dar care pentru unele persoane, cele de faţă included, au o mare relevanţă. Cred ca toţi au pe undeva astfel de poze. Nereuşite dar importante. Fiindcă surprind ceva ce doar ei reuşesc să decodeze, dincolo de erori, de încadrare, de-cine-stie-ce-problema-tehnica-etc atunci când o privesc. Aşadar am o oarecare soluţie. Dar....Nu e viabilă. Here’s why...

Ce putem face atunci când eu uit, tu uiţi, el/ea uita codul?. Ce poţi face atunci când uiţi de ce păstrezi undeva o poza nereuşită sau banala sau... Si am problema aceasta în cazul multor fotografii din portofoliul propriu. Asta ca să nu mai spun şi de problema generală a celor mai multe poze care nu spun niciodată prea multe despre ceea ce se întâmplă cu omul care apăsa declanşatorul aparatului. Omul care face fotografia.

Ce imagine se vede acolo, în spatele camerei? Ce relevanta are imaginea acea în faţa altora? De ce? Pozele nu spun niciodată despre sine dacă nu cumva sunt tocmai acel gen de snapshots care în filme sunt prezentate ca traversând globul ocular al unui erou înainte să moară. Deşi eroul nu moare. Iar regizorilor le e in general teama sa-şi ucidă eroii. Teamă de dramă. Dar asta e o alta discuţie. Aici vorbeam de alternative. De poze făcute prin text. Fiindcă cele luate cu aparatul nu-s suficiente. Snapshotul poate fi supus post-procesării de imagine, procedeu la fel de important ca si captura in sine. Dar aici e domeniul literei şi al literaturii nu al editoarelor photo. Aşadar text in log de imagine, blog în loc de jurnal, litere şi pseudo-literatura în loc de pixeli. Război in loc de somn. Şi puţin din specia umana. Toate acestea fiindcă textul, cuvintele, surprind altfel un moment, un nume, o data. Au o altă ordine internă. Un câine cu picioarele intr-o balta devine mai mult decât un câine care sta cu picioarele intr-o balta. Devine o situaţie. Devine asta.

Intre 5 si 6 decembrie, înainte de Sf. Nicolae, mi-am făcut cadou un blog, un pahar de vin acru si un prim post. Am devenit unul dintre bloggeri. As putea spune ca acum sunt rânjetul animalic de pe faţa lui Claude. Am un nou playground, un nou câmp de lupta si o noua destinaţie pentru turismul mental. Bloguerratura. Locul acesta. My very own wasteland. Sau aşa ceva. Anyways: Welcome! E ceva mâncare în frigider, cred ca am şi altceva decât vin, ia-ţi un pahar. Say: Whisky!.