Noaptea se încolaceste ca un sarpe peste trupul orasului. Apoi isi intinde umbrele greoaie peste cladiri, alei, masini, peste tomberoanele de gunoi si peste mine. Noaptea îmi flutura bratele ei lungi si reci si ma îmbratiseaza.
Noaptea -aceasta femeie ciudata ma saruta pe gura ca Iuda, se asterne peste trupul meu precum zapada sau mai rau, precum melancolia.
In mijlocul ei stau golit de ganduri, golit de sens, chinuit, contorsionat, încercand parca sa nu atrag în niciun fel atentia, desi, oricum, nimeni nu ma poate vedea. Doar stau cu ochii fixand nicaieriul. Nu regasesc nici o iesire.
Ce ar fi de facut? As putea sa gasesc o lumina undeva si sa citesc ceva. As putea chiar sa adorm undeva în pagina trei din cartea domnisoarei Lenore, pe care am intersectat-o acum cateva ore la metrou. Domnisoara Lenore e de altfel un personaj cu totul agreabil, demn de un scriitor mai rabdator, mai orientat catre detaliu. Da ar fi o idee. Sa adorm undeva langa o lumina gandindu-ma la ea. Sa am un somn agitat, sa ma tot lovesc de pereti, iar visul sa fie ca un coridor fara usi , luminat prost cu podele murdare, cu graffitti si tot tacâmul. Noaptea sa fie altceva decat un drum plictisitor, catre zi. Dar ziua nu se intampla nimic.
Si acum e doar noapte. As putea sa adun de pe jos un spray cu vopsea si sa ma apuc sa desenez fuga unui animal noctambul peste zidurile orasului. Un animal bizar tinând în dinti o hârtie mototlita. Un animal nemainatalnit, cu ochii gri, c-un rânjet strâmbat dinspre frica spre falsitate, care pare ca se bucura prosteste privind de pe ziduri lumea. Tinând în dinti o hârtie mototlita peste care se pot citi anumite cuvinte. Cuvintele acestea. Cuvintele pe care le citesti aici.
Noaptea -aceasta femeie ciudata ma saruta pe gura ca Iuda, se asterne peste trupul meu precum zapada sau mai rau, precum melancolia.
In mijlocul ei stau golit de ganduri, golit de sens, chinuit, contorsionat, încercand parca sa nu atrag în niciun fel atentia, desi, oricum, nimeni nu ma poate vedea. Doar stau cu ochii fixand nicaieriul. Nu regasesc nici o iesire.
Ce ar fi de facut? As putea sa gasesc o lumina undeva si sa citesc ceva. As putea chiar sa adorm undeva în pagina trei din cartea domnisoarei Lenore, pe care am intersectat-o acum cateva ore la metrou. Domnisoara Lenore e de altfel un personaj cu totul agreabil, demn de un scriitor mai rabdator, mai orientat catre detaliu. Da ar fi o idee. Sa adorm undeva langa o lumina gandindu-ma la ea. Sa am un somn agitat, sa ma tot lovesc de pereti, iar visul sa fie ca un coridor fara usi , luminat prost cu podele murdare, cu graffitti si tot tacâmul. Noaptea sa fie altceva decat un drum plictisitor, catre zi. Dar ziua nu se intampla nimic.
Si acum e doar noapte. As putea sa adun de pe jos un spray cu vopsea si sa ma apuc sa desenez fuga unui animal noctambul peste zidurile orasului. Un animal bizar tinând în dinti o hârtie mototlita. Un animal nemainatalnit, cu ochii gri, c-un rânjet strâmbat dinspre frica spre falsitate, care pare ca se bucura prosteste privind de pe ziduri lumea. Tinând în dinti o hârtie mototlita peste care se pot citi anumite cuvinte. Cuvintele acestea. Cuvintele pe care le citesti aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu